Acreditări: Profesor în domeniul medicinii animalelor de companie*  Specialist în medicină internă pentru animale de companie

Reședință de bază: Institute of Life Course & Medical Sciences și Școala de Științe Veterinare, Universitatea din Liverpool

Unde: Wirral, England

*Royal Canin finanțează din 2004 poziția academică a Prof. German la Liverpool.

Cel care știe că prevenția este cel mai bun leac

 

Alexander James German, membru al comitetului nostru de experți pentru căței și pisoi (Puppy & Kitten Expert Board), este profesor în domeniul medicinii animalelor de companie la Universitatea din Liverpool, diplomat al Colegiului European de Medicină Internă Veterinară și specialist recunoscut în medicină internă al Royal Veterinary College. Medic veterinar, cadru didactic și om de știință, Prof. Alex German consideră că își atinge potențialul maxim atunci le combină pe toate trei.

 

Ca specialist în medicina internă a animalelor de companie cu o experiență  de aproape 20 de ani, pentru Prof. German toate drumurile l-au condus spre un interes special – biologia comparativă a obezității – un domeniu care încă îl inspiră. Tratând câinii și pisicile care suferă de această afecțiune și desfășurând activități de cercetare privind această boală dificilă, Prof. German știe că în acest fel contribuie la îmbunătățirea calității vieții acestora. 

 

Desemnarea obezității ca boală poate fi controversată, dar pentru Prof. German și colegii săi, aceasta este indiscutabil o boală cronică. Ca atare, este mai ușor de prevenit decât de remediat. În urma cercetărilor, el a constatat că trebuie început devreme, deoarece etapa timpurie a vieții este cea mai importantă. Dacă puteți obține un comportament corect, o hrănire corectă, porții corecte, atunci le puteți oferi pisoilor și cățeilor cel mai bun start în viață și, sperăm, puteți preveni o multitudine de boli cronice în viitor. 

Ei au constatat de asemenea că genetica îndeplinește un rol crucial. La fel ca în cazul oamenilor, animalele de companie pot avea o predispoziție genetică pentru obezitate. Cu cât au mai multe „gene de risc”, cu atât ar putea fi mai mare probabilitatea să aibă un apetit  ridicat sau probleme de greutate. Totuși, genele trebuie să acționeze în combinație cu mediul. 

Unul din cele mai interesante proiecte din cariera sa a fost dezvoltarea unor standarde de creștere bazate pe dovezi pentru câini și pisici. A fost cu adevărat un efort al mai multor echipe, Prof. German unindu-și forțele cu oameni de știință de la WALTHAM, Banfield, University College London și Royal Canin. Aceste standarde se aseamănă foarte mult cu cele dezvoltate pentru copii de către Organizația Mondială a Sănătății și furnizează un instrument practic care le permite proprietarilor și medicilor veterinari să monitorizeze dezvoltarea cățeilor și pisoilor în stadiile timpurii ale vieții. Ca întotdeauna, relevanța subiectului obezității este evidentă aici; la multe specii (inclusiv la oameni, pisici și câini), anumite tendințe de creștere – în special creșterea rapidă – sunt  corelate cu riscul de apariție a obezității mai târziu în viață. Prin urmare, dezvoltând graficele de creștere, Prof. German speră că acestea vor fi utilizate pentru a identifica animalele expuse la risc, permițând aplicarea măsurilor de prevenție. 

„Ca boală cronică, obezitatea la animalele de companie este mai ușor de prevenit decât de remediat.”
Prof. German, Specialist în domeniul medicinii animalelor de companie

 

Această experiență dobândită în dezvoltarea graficelor de creștere îl va aduce pe Prof. German în comitetul de experți  pentru căței și pisoi. Participarea în acest comitet constituie de asemenea cea mai recentă etapă a unei colaborări de lungă durată și de succes cu Royal Canin; compania îi finanțează poziția academică din 2004, ceea ce i-a oferit Prof. German posibilitatea de a se implica în multe proiecte de cercetare, nu în ultimul rând activitatea în domeniul obezității animalelor de companie și al diagramelor de creștere. Așteaptă cu nerăbdare să facă parte din comitet. „Royal Canin este o companie etică”, spune el, „și consideră că știința trebuie să se afle în centrul a tot ceea ce face compania. La fel cred și eu.”  El consideră că rolul său în comitet este să ofere îndrumare pentru asigurarea creșterii optime a cățeilor și pisoilor în etapa timpurie de viață, ca modalitate de prevenire a bolilor cronice, precum și de maximizare a duratei și calității vieții.

Datorită specializării lui, are un mesaj clar pentru oricine dorește să adopte un pisoi sau un cățel, indiferent dacă apelează la un adăpost sau la un crescător: Discutați cu medicul veterinar încă de la început, pentru a vă asigura că primiți cele mai bune sfaturi, și mențineți această relație pe tot parcursul perioadei de creștere a animalului de companie, precum și ulterior.

Momente importante

1994 - Obține diploma de medic veterinar de la Universitatea din Bristol

2005 - Deschide prima clinică din lume specializată în gestionarea greutății corporale a câinilor și pisicilor, la Universitatea din Liverpool

2017 - Prima lucrare publicată având ca subiect dezvoltarea graficelor de creștere bazate pe dovezi pentru câini*

5 întrebări pentru Prof. German


Preferați câinii sau pisicile?

Îmi plac în mod egal, dar am avut mai multe pisici. Prima mea pisică, în tinerețe, era o siameză pe nume Suki, care a trăit până la vârsta de 20 de ani. Au mai fost doi pisoi, Cleo și Sinbad. Apoi Floyd, o pisică surdă, complet albă, cu ochi de culori diferite. Cred că am avut vreo 15-20 de pisici în viața mea. Ca medic veterinar, ai tendința să adopți animale abandonate, iar eu nu sunt o excepție. Clarence a fost o sursă de inspirație pentru deschiderea clinicii de gestionare a greutății din Liverpool. Aveam 3 pisici și niciodată nu eram atenți cine ce mănâncă – unele pisici consumă hrana în cantități mari, altele doar câte puțin... dar a devenit evident că Clarence mânca mai mult decât ar fi trebuit.

Care sunt principalele greșeli pe care le facem cu pisoii și cățeii?

1. Ne facem griji că nu îi hrănim suficient și că nu cresc. De fapt, majoritatea problemelor pe care le constatăm sub aspect nutrițional și de dezvoltare rezultă din faptul că proprietarii îi hrănesc excesiv. 
2. Considerăm că o hrană pentru animale adulte (sau preparată în casă) este perfect adecvată pentru căței și pisoi în creștere. De fapt, este crucial să ne hrănim animalele de companie cu o formulă concepută special pentru stadiul de viață în care se află.

Este ceva ce v-ați dori să nu mai auziți niciodată de la proprietarii de animale de companie?

„Ce-i rău în a-i oferi din când în când o recompensă?” Dacă ar fi într-adevăr o recompensă ocazională, ar fi în regulă. Dar de obicei sunt recompense succesive și lumea nu ține cont de faptul că ceva ce pare mic pentru noi, de exemplu o bucățică, la scară reală este o „recompensă” imensă pentru un animal. Și se adună repede.

Cel mai ciudat cuvânt din activitatea profesională de rutină? 

Contraoportunist. Îmi place mult acest cuvânt. Câinii sunt contraoportuniști – dacă au libertate de alegere, preferă să muncească pentru hrană în loc să o primească gratis – opusul unui oportunist! Acest lucru a fost demonstrat în experimente. Dacă le oferi un castron cu hrană și un puzzle pe care trebuie să îl rezolve ca să mănânce, vor aprecia munca pentru recompensă. Pisicile mult mai puțin decât câinii.

Dacă ați fi câine sau pisică, ce rasă ați fi?

Cred că mi-aș dori să fiu un Schnauzer pitic... au mult stil. Au și părul facial cu o mulțime de detalii grozave de toaletare. Și dacă aș fi, nu m-ar deranja să mă cheme Eric. Nu știu sigur de ce, dar cred că Eric este un nume potrivit pentru un câine.


„Vreți să adoptați? Discutați cu un medic veterinar încă de la început pentru a vă asigura că primiți cele mai bune sfaturi.”

— Prof. German, Specialist în domeniul medicinii animalelor de companie

Jan Suchodolski portrait
Cel care demitizează microbiomul

Jan Suchodolski

Gastroenterolog veterinar - Specialist în sănătatea intestinală a animalelor - Dr. med vet, PhD, DACVM, AGA (membru)

Cecilia Villaverde portrait
Cea care hrănește sănătatea animalelor de companie

Cecilia Villaverde

Licențiată în Medicină Veterinară - Specializare în domeniul nutriției animalelor de companie - Autorizație de practică în SUA și Europa 

Oliver Forman portrait
Cel care studiază genomurile animalelor de companie

Oliver Forman

Genetician - Specialist în boli ereditare la animalele de companie -  Wisdom Health                                                             

Puppy and kitten playing with red ball

Un start sănătos în viață

Creșterea este o perioadă de schimbări fizice și comportamentale semnificative într-un mod continuu de învățare pentru noii proprietari. Află cum îi poți oferi juniorului tău cel mai bun start în viață, astfel încât să devină un adult puternic și sănătos.