Maine Coon kitten in black and white playing with a red ball

Pregătirea pentru sosirea pisoiului

Mutarea într-o casă nouă este o schimbare majoră pentru pisoi. Pentru a îl ajuta să se obișnuiască și să fie în siguranță în noul mediu, este foarte important să te pregătești.

Pregătirea pentru sosirea pisoiului

Înainte de a lua pisoiul acasă, sunt multe de făcut pentru a te asigura că ești gata pentru sosirea acestuia. În plus față de cumpărarea echipamentelor necesare, va trebui să îți pregătești casa și familia. Iată câteva aspecte care trebuie luate în calcul:
  • Pregătirea casei și grădinii pentru pisoi
  • Cumpărarea trusei potrivite pentru pisoi, ce include cușca de transport, litiera și jucăriile
  • Alegerea hranei potrivite pentru pisoi
  • Pregătirea familiei, animalelor de companie și musafirilor pentru întâlnirea cu noul venit
  • Găsirea unui medic veterinar

Cum să îți pregătești casa pentru pisoi

Pisoilor le place să se cațăre, să exploreze și să se ascundă. De aceea, este important să iei câteva măsuri pentru siguranța pisoiului, înainte de a-l lua acasă. Iată o listă de verificare care te va ajuta să te pregătești.
Garden illustration
3
5
4
6
2
1

3.Pericolele

Inspectează-ți grădina pentru a găsi toate obiectele cu care pisoiul s-ar putea răni și locurile unde s-ar putea bloca.

5.Uneltele și obiectele mici

Verifică dacă în grădina ta se află obiecte mici, pe care pisoiul le poate înghiți sau cu care se poate sufoca. De asemenea, depozitează-ți sub cheie uneltele ascuțite de grădinărit.

4.Iazurile și ochiurile de apă

Până ce pisoiul crește, este mai bine să păstrezi iazurile cu maluri înalte și ochiurile de apă acoperite pentru a-i împiedica să cadă în ele și să se înece sau chiar să bea apa din acestea.

6.Substanțe periculoase

Depozitează în siguranță, într-un spațiu închis, toate substanțele chimice din grădină, cum ar fi îngrășămintele, insecticidele, vopsele și solvenții.

2.Plantele de grădină toxice

Ca și în cazul plantelor de casă, multe plante de exterior sunt otrăvitoare pentru pisici. Chiar dacă pisica ta le evită, aceasta poate intra în contact cu polenul și îl poate linge de pe blană. Pentru a fi în siguranță, cere medicului veterinar o listă de plante și elimină-le pe cele care prezintă riscuri.

1.Gardurile și porțile

În curând, pisoiul se va putea cățăra pe garduri și porți. Dar, în cazul în care grădina ta este complet închisă, merită să te asiguri că nu există găuri prin care să poată scăpa cât timp este mic.

.

Cum să pregătești grădina pentru un pisoi

Inițial, pisoiul nu va ieși afară, însă este important să te asiguri că grădina ta este sigură și pregătită pentru momentul în care va ieși. Iată câteva aspecte importante de care trebuie să ții cont:
Illustration of a house
6
1
3
7
4
5
2

6.Alimentele toxice

Unele dintre alimentele sănătoase sau gustoase pentru oameni pot fi toxice pentru pisici sau le pot provoca probleme digestive. Printre acestea se numără ceapa, usturoiul, ouăle crude, carnea crudă, ciocolata, laptele de vacă, strugurii și stafidele. De aceea este foarte important să te asiguri că pisoiul nu are acces la alimente umane și că familia ta știe că trebuie să îi ofere doar hrană pentru pisoi.

1.Plantele de casă toxice

Există plante de casă, cum ar fi crinii, care pot fi toxice pentru pisică. Solicită medicului veterinar o listă completă și, în mod ideal, elimină-le din casă înainte de sosirea pisoiului.

3.Substanțele periculoase

Asigură-te că medicamentele, produsele de curățare și alte substanțe toxice sunt depozitate în siguranță. Unele dintre medicamentele pentru tratarea puricilor la câine sunt periculoase pentru pisici, iar antigelul este mortal pentru acestea.

7.Obiectele mici

Asigură-te că nu are acces la obiecte mici, cum ar fi nasturii sau jucăriile pentru copii, deoarece pisoiul le poate înghiți. De asemenea, ai grijă să nu lași pungi de plastic sau obiecte din spumă în apropierea pisoiului, deoarece le poate roade și se poate sufoca cu ele.

4.Ascunzătorile

Pisoii au tendința de a se ascunde în locuri precum coșurile de rufe, uscătoarele și sub mobilier. Identifică locurile în care pisoiului îi place să se ascundă și blochează-le sau ai grijă atunci când le folosești sau te deplasezi prin casă, pentru a te asigura că pisoiul nu rămâne blocat acolo.

5.Cablurile și prizele electrice

Pentru a împiedica pisoiul să roadă cabluri sau să se încurce în acestea, ascunde-le folosind huse sau coliere pentru cabluri. De asemenea, nu uita să protejezi prizele folosind capace speciale.

2.Toaletele și pubelele

Pentru a preveni căderea pisoiului în toaletă sau pubelă, nu uita să pui capacele acestora. De asemenea, ține pisoiul la distanță de șnururile sacilor de gunoi, deoarece se poate încurca în acestea sau le poate înghiți.

Lucruri de care vei avea nevoie pentru pisoi

Înainte de sosirea pisoiului, asigură-te că ai toate obiectele necesare pentru a îl îngriji și a îl ajuta să se acomodeze ușor în noua sa casă. Iată elementele esențiale.
Grey tabby kitten standing inside eating from a stainless steel bowl

Cea mai bună hrană cu care un pisoi își poate începe viața

Sistemul digestiv al pisoiului este foarte sensibil în această perioadă; de aceea, o schimbare bruscă în dietă îi poate crea tulburări digestive și poate deveni precaut în privința hranei. La început, cel mai bine este să îi oferi aceleași hrană pe care i-a oferit-o proprietarul anterior.

Alegerea hranei potrivite pentru pisoi este crucială pentru sănătatea și dezvoltarea sa. Pe parcursul fiecărei etape de dezvoltare, pisoiul are nevoie de un echilibru precis al nutrimentelor, incluzând proteinele, vitaminele și mineralele.

how to transition onto new food illustration

Cum să treci pisoiul la noua hrană

La câteva zile după sosirea pisoiului, vei putea introduce treptat o hrană nouă în alimentația acestuia. Când este necesară schimbarea hranei pisoiului, asigură o tranziție lentă, pe parcursul unei săptămâni întregi.

Sacred Birman kitten eating wet food in black and white on a white background

Hrănirea și nutriția pisoilor

Dobândirea unor obiceiuri bune de hrănire și includerea nutrimentelor potrivite în hrana pisoiului sunt esențiale pentru o viață lungă și sănătoasă împreună.

Pregătirea familiei și animalelor tale de companie pentru întâlnirea cu pisoiul

Pisoii pot fi ușor copleșiți sau chiar îngroziți de întâlnirea cu alte animale și oameni, așa că este vital să îi pregătești corect pe toți cei din casă.

Pregătirea familiei tale
1/3

Cum să găsești un medic veterinar

Medicul veterinar va avea un rol important în viața pisoiului și îl va ajuta să se transforme într-un adult sănătos. Prin urmare, este important să găsești dinainte un medic veterinar în care să ai încredere, deoarece pisoiul va avea nevoie de o consultație imediat după sosirea în noul cămin.

Brown tabby kitten being held by a vet in blue scrubs
2/3

Ce trebuie să iei în considerare?

Unul dintre cele mai bune moduri de a găsi un medic veterinar potrivit pentru animalul tău de companie este să ceri recomandări prietenilor și familiei. Trebuie să iei în calcul și:

  • Locația – poți ajunge rapid acolo? Există o parcare în apropiere?
  • Cabinetul – este curat, bine echipat și bine întreținut?
  • Serviciile – oferă servicii de urgență, seara și în weekend?
Pisoi de Siameză, așezat pe o masă de examinare la medicul veterinar
3/3

Mai întâi, mergi singur(ă) la medicul veterinar

Există clinici veterinare rezervate exclusiv pisicilor sau care le rezervă intervale orare pentru operații sau zone de așteptare separate. Merită să te interesezi dacă aceste opțiuni sunt disponibile sau dacă medicul veterinar este interesat în mod special de pisici. Este, de asemenea, de dorit să faceți cunoștință cu medicul veterinar înainte de a decide, pentru a vă asigura că puteți colabora cu acesta.

Odată ce ai ales medicul veterinar, nu uita să notezi numărul de urgență al acestuia într-un loc în care tu și întreaga familie îl puteți găsi cu ușurință.

Grey tabby kitten standing on a table being examined by a vet
Sacred Birman Kitten in black and white playing with a ball

Preluarea și întâmpinarea pisoiului

Primele zile petrecute împreună cu animalul tău de companie sunt o șansă de a crea o bază sănătoasă pentru viitorul acestuia.

Găsește un medic veterinar

Este important să găsești un medic veterinar local înainte de a aduce pisoiul acasă. Găsiți un medic veterinar în apropiere.