Pregătirea casei pentru noul tău pisoi
Odată ce pisoiul este acasă, scopul tău va fi să-l faci să se simtă în siguranță și protejat. Deși poate nu realizezi asta acum, în casa ta există mai multe pericole, iar neglijarea anumitor aspecte poate pune în pericol siguranța pisoiului. Cu toate acestea, pregătindu-te și adoptând câteva obiceiuri simple, îți vei putea proteja pisoiul atunci când ajunge acasă.
Pregătirea casei pentru noul tău pisoi
Există mai multe lucruri pe care le poți face pentru siguranța pisoiului:
- Ascunde cablurile electrice: pisoii pot roade cablurile electrice, deci este important să verifici întreaga casă și să folosești coliere sau canale pentru cabluri, astfel încât pisoiul să nu poată ajunge la acestea.
- Acoperă prizele electrice: folosește capace pentru prize peste tot în mediul pisoiului, pentru a îl împiedica să ajungă la prize.
- Verifică ferestrele, balcoanele și scările: inspectează întreaga casă și caută orice pericol. Există locuri în care pisoiul se poate bloca sau din care poate cădea? Dacă da, fă modificările necesare, cum ar fi blocarea ferestrelor deschise.
- Depozitează toate medicamentele într-un loc sigur: dacă ai medicamente, acestea trebuie păstrate într-un loc sigur, în care pisoiul nu poate ajunge.
- Ascunde obiectele mici și ascuțite: obiectele precum benzile elastice, piunezele și acele trebuie ascunse, pentru ca pisica să nu se rănească.
- Închide capacele coșurilor de gunoi și toaletelor: este important să te obișnuiești să închizi capacul coșului de gunoi și al toaletei pentru ca pisoiul să nu cadă în acestea. Trebuie să ai grijă și cu firele sacilor de gunoi, deoarece pisicile le pot înghiți.
- Ascunde pungile de plastic și obiectele din polistiren: asigură-te că nu lași pungi de plastic sau obiecte din polistiren în preajma pisoiului, deoarece le poate înghiți și se poate îneca.
Pregătirea grădinii pentru noul pisoi
Inițial, pisoiul tău nu va ieși afară, cu toate acestea trebuie să te asiguri că grădina ta este sigură și pregătită pentru momentul în care va ieși.
- Verifică potențialele riscuri din grădina ta – Așa cum ai făcut-o în interior, ar fi bine să cauți orice lucru care ar putea fi periculos pentru pisoiul tău, cum ar fi locuri în care ar putea cădea sau s-ar putea bloca.
- Îndepărtează pesticidele, erbicidele și otrăvurile de șobolani – Dacă folosești produse de grădină, precum erbicide, trebuie să te asiguri că acestea sunt depozitate într-un loc în care pisoiul tău nu va putea ajunge.
Plante toxice – În interiorul și în exteriorul casei
Instinctiv, pisoii nu vor mânca plante toxice, dar cel mai sigur este să nu intre în contact cu acestea. Pentru o listă completă a plantelor toxice, discută cu medicul veterinar, totuși, iată unele dintre cele mai frecvente plante toxice care pot fi găsite în locuința și în jurul acesteia:
- ciclamă
- ilice
- vâsc
- glicină
- dieffenbachia
- filodendron
- azalee
- rhododendron
- cireș de Ierusalim
- oleandru
- crăciuniță
- iederă
- laur pătat
- indrușaim
- ficus plângător
Efectuând o serie de verificări în prealabil și pregătindu-ți corect locuința, poți contribui la siguranța și confortul pisoiului tău în noul său mediu.
Articole similare
Nutriție adaptată pentru pisoiul tău
Apreciați și distribuiți această pagină