Cât de des trebuie hrănit un cățel
În fiecare etapă din dezvoltarea fizică a unui cățel, hrana pe care o consumă va determina cât de puternic, sănătos și fericit va fi acesta în viața adultă. Poate fi complicat să stabilești cu precizie unde, când și cum trebuie hrănit un cățel, însă îți putem oferi câteva sfaturi simple, care te vor ajuta să îi oferi cel mai bun start posibil.
Ce fel de hrană trebuie să îi ofer cățelului?
În general, câinii pot avea sisteme digestive sensibile, care nu reacționează bine la suprasolicitarea cu hrană prea multă sau complet nouă. Când îți hrănești cățelul, este preferabil să împarți porția zilnică în câteva mese mai mici și mai frecvente, pentru a evita suprasolicitarea sistemului digestiv al acestuia. Iată un ghid simplu:
- Înțărcarea (pentru toate taliile): patru mese pe zi
- Până la patru luni (rase de talie mică) sau până la șase luni (rase de talie mare): trei mese pe zi
- Patru până la 10 luni (rase de talie mică) sau șase până la 12 luni (rase de talie mare): două mese pe zi
Câtă hrană trebuie să îi ofer cățelului?
Cantitatea de hrană oferită cățelului la fiecare masă va varia în funcție de rasa și talia acestuia: foarte mică, mică, medie, mare sau foarte mare. Citește instrucțiunile producătorului de pe ambalajul produsului folosit și utilizează-le ca punct de plecare; dacă mai ai incertitudini, solicită îndrumări medicului veterinar.
Nu-ți face prea multe griji în cazul în care cățelul nu mănâncă toată hrana pe care i-o oferi; apetitul lui va varia în mod natural, iar mesele regulate înseamnă că își va putea potoli foamea data viitoare.
Date fiind puseurile rapide de creștere ale cățeilor, aceștia au nevoie de o hrană cu conținut caloric mai ridicat decât cea destinată adulților. Cățeii nu știu, însă, cum să-și regleze consumul de hrană, deci este esențial ca tu să controlezi porțiile pentru a evita creșterea excesivă în greutate. Acest lucru este deosebit de important pentru câinii de talie mare, deoarece hrănirea excesivă poate stimula o creștere prea rapidă, ceea ce poate duce la probleme ale oaselor.
Care este cel mai bun mod de a hrăni un cățel?
Cel mai bun mod de a hrăni un cățel este să creezi și să respecți un program. Hrănește-l la aceleași ore și în același loc, folosind același bol, astfel încât să înțeleagă exact când și unde au loc mesele. Cățelul nu are nevoie de varietate în dietă, așa cum au nevoie oamenii, deci oferă-i de fiecare dată aceeași hrană.
Când faci tranziția la o hrană nouă (de exemplu, atunci când devine adult), fă acest lucru pe parcursul unei săptămâni, amestecând hrana veche cu cea nouă și mărind treptat proporția de hrană nouă.
Odată ce i-ai oferit cățelului bolul cu hrană, cățelul o va mirosi și o va împinge cu nasul, pentru a-i testa temperatura. Odată ce începe să mănânce, supraveghează-l pentru siguranța lui, însă nu te agita în jurul lui în timp ce mănâncă, deoarece acest lucru poate cauza un comportament agresiv de protecție.
Lasă bolul pe podea timp de 15–20 de minute, iar apoi îndepărtează-l, chiar dacă mai conține hrană; acest lucru va ajuta cățelul să înțeleagă că trebuie să mănânce atunci când decizi tu. De asemenea, trebuie să hrănești cățelul după ce ai mâncat tu sau la o oră complet diferită, pentru ca acesta să înțeleagă ierarhia casei. Asigură-te întotdeauna că acesta are la dispoziție suficientă apă, care trebuie schimbată regulat.
Dacă îi oferi cățelului resturi de la masă, pot apărea confuzii privind programul de masă, ceea ce poate cauza comportamente nedorite. În mod similar, încearcă să eviți recompensa cu hrană prea frecvent (de exemplu, după învățarea unui anumit comportament) și nu îi oferi bunătăți doar pentru a-l convinge să își mănânce hrana „normală”; acest lucru va crea confuzie și poate avea ca rezultat refuzul cățelului de a mânca.
Nutriție adaptată pentru cățelul tău
Apreciați și distribuiți această pagină